Si realitatea?

“Toti visam.Asa incepe.Ca intr-un vis.” M. Eliade

Si ea visa, prea frumos pentru a fi trezita.Cu toate ca era vara, nu mai avea scoala si spera sa se trezeasca cat mai tarziu, i-a sunat telefonul. Fara sa se uite cine e, duse telefonul la ureche si raspunse morocanoasa:

-Alo!Ce e?

Atunci, o voce de baiat ii raspunse calm si cu voce calda:

 -Eu sunt!Scuze daca te-am trezit. Voiam doar sa te anunt ce am hotarat…  Se opri o clipa si la fel si inima fetei.El continua:

-M-am hotarat!O sa vin!

Mike zambi satisfacuta:

-Bine, foarte bine!Zi-mi ziua, sa fiu si eu acolo.

 

 

 

 

-Pai nu ai zis ca in Iulie? Pe 29?

-Ba da!Super atunci.Dar…cat e azi?

-23 Iulie.Ne vedem peste cateva zile.Pa.

Se ridica in sfarsit din pat, uimita, si inca adormita. Se plimba prin casa zambind. Mergea la dulap, lua un tricou, il ducea pe pat, la bagaj.  Mai mergea odata la dulap, lua alt tricou, il ducea pe pat. Facea asta de parca era hipnotizata. Isi terminase in sfarsit bagajele pe la ora 14.

Zambea.Astepta de mult sa se intalneasca cu Dan. De mai bine de un an vorbeau pe messenger despre razboaie, flori, saracie, bibelouri, carti si alte lucruri care nu interesau pe nimeni.Nu se vazusera decat in poze, dar nu asta era important pentru ei. Aveau in sfarsit ocazia de a se vedea. Fiind din parti diferite ale tarii nu aveau prea multe optiuni. Au ales insa caea cea mai simpla. Bunicii lui Mike erau din aceasi zona ca si Dan, doar din judete diferite. Totusi, intr-o casa cu 3 camere aveau loc, pe langa batranei, si ei. S-au pus de accord si urma sa se ascunda, ziua plecau amandoi si noaptea urmau sa doarma in acelasi pat.

Parea ca un vis, iar confirmarea lui Dan facut totul sa pare real. La ora 15 pleca din gara. A fost o noapte lunga , fara vis, dar in care bogata imaginative a fetei  ii pulsa  inima mai tare ca oricand. Era atat de curioasa..ce-I va spune prima data cand o va vedea? Oare va arata ca in poze?  Dar oare el ce parere va avea despre ea?Dar oare…se gandea si el la ea acum?

Era 3 dimineata dar nu mai avea rabdare. Isi lua mobilul si iesi din compartimentul in care nu mai era decat o singura persoana.

Nu stia ce sa faca. Se uita la telefon si isi rodea unghiile. Pana la urma si-a facut curaj si a sunat. Astepta sa ii raspunda si parca odata cu asteptarea inima ei se facea mai mica. Deodata auzi:” Pentru moment, abonatul…” Inchise telefonul.Intra din nou in compartiment. Tanarul de pe bancheta alaturata ii zambi, apoi iesi si el pe culoar. Mikeera confuza: de ce nu ii raspunsese Dan? Incerca sa gaseasca explicatii cat mai positive, dar de fel era pesimista. Privea in gol, pe geam. Deodata usa compartimentului se deschise zgomotos si tanarul se puse jos. Mike isi intoarse privirea pentru a-l analiza. Stramba putin din nas. Nu ii placeau blonzii si cu atat mai putin ii placea acest tip pentru ca fuma. El ii zambi.

-Ma numesc Alex. Ma duc in vizita la parintii mei.Tu?

-Eu sunt Mike…

-Mike? Ce fel de nume e si asta? Nu am mai auzit…Mike…

-E doar porecla.Ma cheama Mia.

-Si unde mergi acum?

-De ce esti asa curios?

Pentru ea prima impresie conta foarte mult si Alex o cam daduse in bara.Intr-un final reusi si ea sa adoarma. Simti o mangaiere pe obraz si se ridica brusc, impingandu-l pe Alex.

-Voiam doar sa iei zic ca e capat de linie. Trebuie sa ne dam jos.

-A, scuze. Merci.

Cobora din tren si acum se indrepta spre auto-gara. Isi cauta un loc si incerca sa adoarma. Nu mai voia sa sune pe nimeni, voia doar sa fie sunata de Dan.Se concentra atat de tare pe display-ul telefonului incat ramase uimita cand a vazut ca pe el apare”Dan”. O suna!Isi trase aer in piept si…

-Alo!
-BunaAm vazut ca m-ai sunat. Scuze, ca nu am raspuns. Nu l-am auzit!

-Nu are nimic. Ma plictiseam si eu. Apropo, eu am ajuns. Acum e randul tau. O  sa te astept.

-Super.O sa vin mai repede atunci.

-Super. Ne vedem atunci.

Ajunse in sfarsit acasa la bunici. Era foarte fericita dar si foarte obosita , asa ca se hotara sa se puna in pat. A avut o noapte lunga si poate plina de vise,dar nu isi amintea nimic exact.Dimineata, cand se trezi hotara sa mearga la o plimbare prin sat. Privea casele si parca nu le mai recunostea, se uita la oameni, ii salute si … atat, nu ii cunostea.

Ajunse la sosea, se puse pe o piatra si isi scoase din geanta un album cu poze.Nu voia sa isi uite prietenii nici pentru o saptamana, cat lipsea. Deosata, din spate, ii spuse cineva putin nervos:

-Ce faci aici singura? Si de ce pe piatra asta?

Se ridica si se intoarse calma. Se uita in ochii persoanei si nu se putu abtine sa nu zambeasca putin. Era cel mai frumos chip pe care il vazuse ea, cu cei mai frumosi ochi negri vreodata intalniti.

-Scuze, nu am stiu ca piatra asta are si proprietar.

-Pai are. Fiecare copil din sat are un obiect care e numai si numai a lui.

-Si tu nu esti putin cam mare sa te mai joci “de-a copilul”?se intoarse apoi, fara sa astepte un raspuns si pleca inapoi spre sat.

-Pe mine ma cheama Teo. Pe tine?

-Incantata, sper sa ne mai vedem… tipa si ea, dar nu se intoars.

Termina ziua fara alte incidente care sa…merite povestite.

A doua zi, de cand se trezi, constata ca e singura acasa- bunicii ei erau la biserica in satul vecin(erau catolici iar in sat nu erau decat 2 biserici ortodoxe). In scurt timp primi si un mesaj pe telefon: “Sunt aproape.In jumatate de ora am sa fiu la intrarea in sat. Ai sa ma astepti?”

Se schimba si pleca la  intrarea in sat – la sosea.Mergea calma, dezinteresata, ascultand radio-ul la castile mp3-ului.Parca ii trecusera toate emotiile si nici ea nu stia de ce.

Bateria de la mp3 I se terminase chiar cand ajunse la sosea.Ajunsese mai devreme si acum avea de asteptat.

-Azi ai sa imi spui cum te cheama?

Se intoarse si il vazu pe Teo.

-Mike. Teo ii zambi si chiar in acel moment se opri si autobuzul. Mike se intoarse si se uita curioasa. Cand a vrut s ail salut de plecare pe Teo acesta disparuse. Acum statea acolo singura, uimita, si astepta. In sfarsit  a trecut strada un baiat mai inalt ca ea, care ii parea foarte cunoscut. Si-a dat seama ca e Dan doar cand a ajuns langa ea. Se luara in brate si apoi, in drum spre casa, purtara un dialog prostesc, pueril chiar.

Asa cum s-au inteleg inca de pe mess, in timpul zilei nu au stat acasa, s-au dus pe deal, unde credeam ca pot fi singuri.

-Imi pare rau, dar nu pot sa stau mai mult. Doar in seara asta.

-De ce?
-Pentru ca..
Mike vedea pe chipul lui ca isi cauta o scuza…  pentru ca tata are nevoie de mine…

Nu suna foarte credibil, dar aici s-a incheiat conversatia lor. Mike stia ca bunicii ei dormeau déjà asa ca s-au intors fara problem, ducandu-se direct in camera ei. Era o camera destul de mare, fara ferestre.Pentru siguranta au ales sa stea cu lumina stinsa… s-au suit amandoi in pat si, fiind tarziu sperau sa adoarma. Dupa ceva timp Dan ii pune lui Mike man ape sold- ea tresari. El statea la perete si Mike cu spatele la el.

S-a simtit sigur pe sine, asa ca a indraznit sa o ia in brate- ea s-a ridicat brusc in fund, fara sa spuna nimic. Dupa un timp de liniste, s-a ridicat si el si i-a soptit la ureche: “esti cel mai frumos lucru care mi s-a intamplat.Imi pare rau.” In linistea seriis-au sarutat iar el a ajutat-o sa se intinda. S-a pus langa ea si i-a soptit din nou:” Imi pare rau.” Nu apuca sat ermine fraza. Mike simtea ca e indragostita, ca putea sa iubeasca din nou, asa ca il saruta din nou pentru ca i se parea ceva divin.  Realizand in gand ce a zis Dan, era putin confuza acum, el nu o ranise niciodata. Nu ii pasa, poate se incurcase el. Deodata se auzi un tzarait, era telefonul lui Dan.

-Pot sa raspund eu? Dan nu apucase sa reactioneze

-Alo.Da?

-Alo, Dane? Cine e la telefon?

Sunt Mia, tu?

-Sunt Andra, pr… Dan smulse telefonul si il opri.

-Nu trebuia sa raspunzi.

Se puse din nou in par, dar nu mai facura nimic, nici nu mai vorbira.

Dimineata Mike si Dan au plecat impreuna inainte ca bunicii ei sa se trezeasca. Ajunsi la sosea, cand sa isi ia ramas bun, aparu Teo.

-Buna Mike, Dane. Ce mai faceti?

-Va cunoasteti? Intreba Mike uimita…

Dan pleca, se facu ca nu aude.

-Il cunosti? Se intoarse spre Teo. Te rog, zi-mi!

-Poate mai bine ca tine. Ii zise Teo si in glasul lui se putea citi tristetea. Nu mai conteaza acum. Voi nu o sa va mai vedeti niciodata si nici nu veti mai vorbi.

-El nu va avea niciodata curajul sa imi zica adevarul. Te rog, zi-mi  ce stii…

-Nu acum.Maine. Ii spuse asta si pleca, lasand-o acolo.

 

 

 

 

 

 

 

 

Nu mai stia ce sa creada, nu mai stia pentru ce sa astepte. Pleca acasa, la bunici, si dupa o ora de plans se hotara. Isi scoase un carnetel si scrise un bilet pe care il lasa pe masa. A doua zi ea era… deja  acasa  la ea.

Dupa aproape o saptamana primise un mesaj de la un numar pe care nu il cunostea:” Buna, Mia. Baiatul cu care ti-ai petrecut tu noaptea se numeste  Catalin. Acel Dan asa cum il cunosti tu, nu exista. Am folosit pozele lui pentru ca arata bine si am vorbit cu tine. M-am indragostit de tine dar nu am crezut niciodata ca ne vom vedea.Imi pare rau.Teo”

De obicei era o persoana slaba dar nu a mai vrut sa planga acum, a luat asta ca pe o lectie de viata si a trecut usor peste.Nu voia nici ca ceilalti sa o vada suferint, pentru ca ei au avertizat-o… A trecut usor peste asta, dar mereu se gandea… “ Ce s-ar fi intamplat daca ar fi ramas inca inca o zi?I-ar fi zis oare adevarul?”

                                                                                       

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 
 
 
 
 

 

 

 

 

Advertisements

~ by Vero on May 20, 2008.

5 Responses to “Si realitatea?”

  1. Continua sa scrii… Mi-a placut povestirea ta… Subiectul este din ce in ce mai actual in timpurile noastre, iar povestirea ta ma surprinde placut…

  2. 😀 stii doar ce parte nu inteleg eu:))

  3. damn…. ce frumos!

  4. f frumoasa poveste…8->

  5. foarte frumoasa povestea!chiar ai talent!te rog a mai sa scrii!!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: