ViataNuEsteMereuCumVrem

Se imbraca, isi prinse parul, isi lua geanta si iesi din casa. Voia sa fie singura dar in acelasi timp inconjurata de lume. De aproape jumatate de an nu mai avusese prilejul sa se plimbe singura si sa se reculeaga. Acum mergea pe strada, cu privirea pierduta, parca nu si-ar mai recunoaste orasul. Voia sa aiba mintea goala, dar cu cat se aporpia mai mult de periferia orasului, locul unde se intalnise pentru prima data cu el, isi amintea ultimele lui cuvinte, inainte ca el sa plece de acasa: “Esti singura care a reusit sa faca ceva bine pentru mine, tu esti cea care m-a invatat sa zic ce inima nu poate, alaturi de tine am descoperit ce e dragostea si am invatat ca eu pot sa-mi creez propria lume, sa evadez. Imi pare rau. Nu asa se sfarsea povestea noastra, dar eu o am pe a mea acum.”

Ochii ii erau plini de lacrimi dar obrajii ii erau uscati- nu mai putea plange. Trecu podu si urca un deal. Isi dadu geanta jos, se puse in fund pe iarba. Admira orasul si isi amintea lucruri pe care se chinuia demult sa le uite.

El, un “copil” mai retras, cu nici o speranta de la viata, invatase in doar cateva saptamani scurte ca, orice ar fi, viata ne-a fost data sa o traim. Isi amintea cum odata ii zise ca “ viata, care e doar o enigma, se reduce, pentru fiecare la el insusi si persoana pe care o iubeste si trebuie traita pana in ultima clipa. Iubirea parea sa fie jocul preferat al vietii, adica un mister mai mare, pe care multi ar dori sa-l elucideze, dar putini aveau curajul sa inceapa vreodata macar.”

Si totusi, pentru ea, el era perfect: cauta iubire, nu doar un prieten; pe cineva care sa-i fie mereu aproape, cineva care sa nu se prefaca, cineva caruia sa nu-i fie rusine sau frica sa zica ce simte cu adevarat. Si da, dupa putin timp el indeplinea “cerintele” ei.

Parca nimic nu se schimbase si parca totul era diferit, in acelasi timp.Aceasi apa plina cu deseuri care strica peisajul, aceasi padure verde in spatele ei, aceasi zi insorita de 29 Iulie. Prima intalnire cu el avuse loc acolo. Putea chiar sa il simta si pe el, cum venea in spatele ei. Nu era nimeni acolo,dar parca… Nu, doar se amagea, el nu se mai intorcea niciodata si ea stia, dar…

Tot ce o mai tinea acum sa nu planga si singurul lucru care o facea sa para puternica erau niste cuvinte. Simple cuvinte care insemnau asa mult pentru ea. O promisiune: ”Am sa te astept. O sa fim impreuna. Tu promite-mi ca o sa traiesti si pentru mine! O sa fie bine.Te iubesc.”


Advertisements

~ by Vero on July 24, 2008.

2 Responses to “ViataNuEsteMereuCumVrem”

  1. Superba!:”>ce ai tu??vrei sa ma emotionezi?>:P:*:*:*>:D<

  2. Excelentă postare. Aş dori să facem un schimb de linkuri, bineînţeles dacă eşti de acord…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: