Stufareala. Fragment uitat in viitor.

Ne stim de atata timp, si tot nu as putea niciodata sa ma satur sa privesc. Iubesc. Si cred ca pur si simplu asta inseamna iubire. Fiecare zi din saptamana asta, trezindu-ma langa jumatatea-mi, mi-a oferit senzatii unice. Fiecare zi, altceva. Si cand se trezea, si-mi zambea, fiori imi strabateau tot corpul. Si chiar daca nu e o expresie foarte poetica, sau asa frumoasa, precum ar merita, sa ma trezesc acolo, cu capul pe perna pe care am dormit amandoi, imi facea, pur si simplu, pielea de gaina.
Doamne. Mai fusesem cu atatia prieteni in vacante si in tabere, mai dormisem cu atatia, la nevoie, si mereu era o senzatie pura de amuzament. Nu credeam vreodata ca, dupa ani si ani de prietenie, defapt, amicitie, ma vor trece atatea senzatii cand ii voi intalni privirea. Nu era normal pentru mine. Avusesem relatii in trecut, dar motivul pentru care nu ramasesem impreuna cu nici unul era acesta: nu exista nici o sclipire in ochii. Nici o luminita pe umar, nici o chimie mai speciala. E de asteptat, pentru unii, ca exact atunci cand renunti la ceva, sa-l primesti. Dar pentru mine mereu a fost diferit. Cand mi-am dorit ceva am luptat cat am putut sa-l obtin. Daca imi luam „la revedere”o faceam pentru totdeauna. Nu am avut niciodata o a doua sansa. Pana acum.
Renuntasem la iubire, dragoste si chiar si sex. Vroiam sa imi restabilesc prioritatile. Ma gandeam ca‚ acum, daca tot am adunat ceva bani in ultimii ani din vanzarile ‚operelor’mele de arta, as putea sa imi indeplinesc niste vise din copilarie. Si chiar cand plecasem in ‚recunoastere’, pe taramuri necunoscute, m-a lovit dulcele amor…
La doua saptamani dupa ce am ajuns in Londra m-am regasit cu Dani. Fost- fost prieten. In copilarie obisnuiam sa ne facem bagaje, cu chips-uri, jucarii si suc si sa plecam sa exploram. Nu am ajuns niciodata mai departe de gradinile sau curtile noastre si chiar daca o faceam in fiecare zi, a fiecarui anotimp, mereu ni se parea ca eram in alta lumea, pe alt taram. Gaseam oasele ingropate de Mops sau Ema, ‚catelusii’ ciobanesti mioritici germani, si eram fericiti toata ziua, bucurandu-ne ca am facut cine stie ce mare descoperire arheologica.
Nu a durat mult si a trebuit sa plec, asa cum stabilisem inca de acasa, intr-o tabara, cu cateva zeci de copii. Toti, plini de hormoni, pe cale sa devina adolescenti. Nici unul nu avea mai mult de 13 ani, sau mai putin de 9. A fost usor sa am grija de ei, sa invat de la ei, sa ma ratacesc din nou in taramul celor mici. Si odata cu pierderea mea in lumea celor inocenti, a celor fara griji, mi-am pierdut si inima. Si Dani era in acelasi program ca si mine, instructor la aceasi categorie de varsta a copiiilor.
~I*** I ~
Nu putea sa imi explic cum de nu se crease nici o scanteie intre noi, din tinerete. Credeam in iubire de mica si nu o pusesem niciodata pe planul II. Nu as putea spune ca acesta este genul clasic de poveste de dragoste. Ne-am pierdut timpul doar cativa ani, ca prieteni buni, in copilarie. Odata cu trecerea timpului drumurile ni s-au despatit. Tot ce mai aveam in comun era strada pe care stateam.
Nu am crezut niciodata ca polii opusi se atrag, si, deci, nu am simtit niciodata nevoia de a continua prietenia cu el, in adolescenta. Inafara de un salut, din bun simt si, din an in Paste clasica intrebare, din politete si ea -„ce mai faci?”- nu imi amintesc sa fi schimbat alte cuvinte.
~I*** I ~
Chiar daca nu imi puteam explica starea de fericire care m-a cuprins la vederea lui, m-am lasat dusa de val. Era aceasi persoana cu blugi negri- rupti si tricou verde, inscriptionat „SK8” , cu pleata si zambet gen MonaLisa.
Amintiri continuau sa-mi impanzeasca mintea, si nu doar cele din copilarie, ci si multe intamplari din saptamanile astea. Ma scufund in vise reinviate si simt cum imi doresc din nou sa fac toate lucrurile acelea imposibile.
Chiar daca sperasem ca de asceasta data aripile sa nu-mi mai fie retezate, visele sa nu-mi moara si vorbele sa nu mi se opreasca in gat, se pare ca nimic nu era posibil. Prea trist se terminase, si prea repede, ceea ce pentru mine era un vis de o viata. El chiar ramasese la fel. La fel ca in adolescenta. Cum reusisem oare sa vad, la inceput, un fir de maturitate in el? Era complet ilogic acum si era intr-adevar stupid.
Imediat dupa terminarea activitatiilor in tabara i-am pierdut urma. Macar am retinut un lucru: ‚baietii nu suna niciodata, mai ales daca au promis’. Sau poate suna, cand sunt intr-adevar indragostiti sau fost-au crescuti cu doze mari de bun simt si lipsa de experienta in viata. Eu m-am intors acasa si el si-a continuat minunata calatorie in jurul lumii, intr-o rulota. Si eu visasem, pana tarziu, aproape de 23 de ani sa pot calatori intr-o rulota. Dar visele mele s-au schimbat atat de des si eram mereu atat de nehotarata. Tot ce faceam era spontan.
~I*** I ~
Odata revenita acasa, mi-am reluat si activitatile zilnice. Stateam singura intr-o garsoniera, dar nu m-am plans niciodata ca ar fi prea mica, prea demodata sau dezordonata. Nici facturile nu au fost vreodata o problema sau intretinerea mea. Acum trebuia ori sa imi reiau fosta slujba, ori sa imi caut una noua. Cand imi dadusem demisia de la gradinita cu program prelungit, unde sunt doar copiii famililor de bani gata, directorul imi promisese ca ma pot intoarce oricand. El ma va primi cu bratele deschise.
Si totusi, nu asta voiam sa fac. Am adorat de mica sa am grija de copii, dar acestia erau mici demoni. Nimic material din lumea asta nu putea fi mai rau decat acei cativa mici dracusori plini de fite, care sa se razgandeasca din 2 in 3 secunde. Aveam alternative putine. As fi putut sa incerc tot ca educatoare, la o gradinita normala, ca bibliotecara la vreo biblioteca inexistenta din oras sau pur si simplu liber-cugetatoare. Nu facusem mate in liceu, asa ca nu as fi putut sa lucrez intr-o librarie sau intr-un magazin. Eram prea inceata in calcule. Ideea de functionara publica se excludea, de asemenea. Incercasem inca ceva, si pusesem mult suflet in asta. Voiam sa fiu psiholoaga. Daca reusisem in adolescenta cu prietenii mei, si o studiasem intr-un fel in facultate, aveam mari speranta de reusita. Dar zeci de oameni pe luna, fiecare cu alta problema, ma innebuneau. Aveau totusi un lucru in comun. Erau toti la fel de batuti in cap. Oameni ingusti la minte. Cred ca au cele mai mari probleme din lume, cred ca nu le vor rezolva. Am innebunit eu, incercand sa-i impac pe ei.
~I*** I ~
Cateva luni mai tarziu imi decoram casa pentru Craciun, cand imi suna interfonul. Posta. Era ciudat. De obicei, mi se lasau cupoanele, sau cum s-or numi hartiutele alea micute si scrise cu pixul, in posta, jos. Ce puteam sa gandesc? Postasul e amorezat si s-a gandit sa faca un gest frumos. Tapa. In primul rand era postarita si in al doilea rand primisem un colet. Asta era toata graba. Am semnat o hartie, i-am multumit doamnei ca a fost draguta si l-a adus acasa, si am inceput sa ma gandesc ce ar putea fi si, mai important, de la cine.

PS. Un fragment, cu un stil mult prea diferit de cel cu care v-am obisnuit. O frunzareala, zic. O ‘stufareala’ cum a fost caracrerizat. Va place, bine. Nu va place, iara bine. Personajele sunt oarecum imaginare, iar situatiile, de asemenea, inchipuite. ‘Subscribe & rate 5’ :)). [bad joke]

Advertisements

~ by Vero on December 29, 2009.

6 Responses to “Stufareala. Fragment uitat in viitor.”

  1. M-ai cam pacalit cu imaginarul asta :-?. E palpabil totul. Frumos. Bafta!

  2. why? 😀

  3. pai, pai. ma gandeam ca-i pe bune ce scri tu acolo. si apoi am dat de ps-ul cu “Personajele sunt oarecum imaginare, iar situatiile, de asemenea, inchipuite. ” 😛

    • Sunt mai multe motive pentru care am scris chestia aia. [te previn, cand incerc sa spun ceva, de obicei iasa prost si nu cred ca o sa intelegi ce am vrut sa spun].
      Daca nu as fi scris aia, cineva s-ar fi gasit rapid in personajul masculit. Chiar si cu aia scrisa acolo, s-a ‘regasit’.
      Si-n plus, sper ca pot vedea viitorul:)…sau macar planifica…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: