Fiecare cu primavara lui

A venit primavara, si nu e ca si cum nimeni altcineva nu ar fi observat. E atat de aproape vara! Pana vine si ea, trebuie sa multumesc pentru ce am acum. Soare caldut, care mangaie bland fata, fara a-si pune amprenta pe ea, inca. Vant usor, care danseaza cu firele de par, fara a le incalci. Este in sfarsit timpul sa calcam cu adidasi sau tenesi sau balerini sau conversi pe strada, iarba, sa ne plimbam prin parcuri fara sa ne udam.
Si cum primavara nu vine singura…

“Fetita isi deschise ochii. Era inca intuneric, dar ceasul ei anunta venirea primaverii. Se ridica lenes, schitandu-si in minte planul de aducere a primaverii. Gasi un strop de roua si-si urma linistita ritualul de trezire completa. In locul frunzulitei aramii pe care o purtase ca pijama intreaga iarba, fata isi alesese o frumoasa petala a unui ghiocel pe care-l atinsese.
Acum era pe deplin pregatita sa ofere naturii din nou primavara, dar sa o aduca si-n sufletele oamenilor. Toate trebuiau facute rapid, pana la ivirea zorilor. Se ridica in picioare, merse pe marginea unei crengute, scutura din nas si porni. Zbura peste copaci, si-i infrunzea, peste flori, scotand ghiocei si branduse la suprafata, topea zapada. Un singur lucru mai avea de facut. Trebuia sa isi adune toate fortele pentru a da la o parte norii care ascundeau Soarele. Isi aduna toate puterile si porni catre nori.
Ii ruga, cum stia ea mai bine, sa se dea. Acestia o refuzau. Renuntand la a mai fi draguta, fata incerca sa-i miste. Prima incercare esuase complet. Nu putea atinge norii, nici macar ea, o zana a primaverii. Incerca sa-i sufle, dar acestia era prea mari si nu aveau nici un gand de a pleca din fata Soarelui, fiind egoisti si vrand ca acestia sa-i incalzeasca doar pe ei.
Micuta zana se descuraja si pleca spre una din florile pe care le adusese la viata. Se aseza si incepu sa planga. Un plans incet si cristalin, dar care se auzea in intreaga poiana. Curand, celelalte zane au inconjurat-o, incercand sa-i aduca fericirea inapoi.
Dupa ce micuta zana a reusit sa le explice tot ce se intamplase, era prea tarziu pentru a mai face ceva. Soarele apunea, plecand spre alte locuri, pentru a lumina alti oameni, pentru a trezi la viata alte plante.
Pana tarziu in noapte zanutele si-au facut un plan. Si chiar inaintea zorilor au mers la nori, toate.
I-au mai intrebat odata, politicoase, daca ar vrea sa se dea, dar norii, mult mai mari decat ele, si mai intelepti, credeau ei, nu doar ca au refuzat complet sa se dea, dar au si ras de zanute.
Acestea stiau ca doar cate una nu puteau face nimic, asa ca, deodata, au inceput sa sufle peste norisori cu suflu cald, de primavara. Nu mai avea nici un rost sa se opuna. Chiar si Soarele ajuta acum zanutele. Norii nu au zburat in alte parti, ci s-au stricat unul cate unul, pana ce fiecare nor era impartim in mici- mici bucatele imprastiate peste tot, dar care nu resprezentau o problema.
Acum Soarele putea linistit sa mangaie fetele atat de dragi ale oamenilor. Zanutele fericite, dar obosite, s-au auscuns din nou in poierim urmand sa continue sa aduca primavara.”

Advertisements

~ by Vero on March 23, 2010.

2 Responses to “Fiecare cu primavara lui”

  1. Ce fain scrii 😀

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: