Abureşte.liniuţă.mă!

-Miami…

-Da, mami. Ce-i?

-Ia-ma-n biace. Viau să-ş spuin şeva.

Mă aplec şi-o ridic repede.

-Miami.

Îşi lipeşte pălmuţele lipicioase, de la caramele, de faţa mea, să fie sigură ca sunt atentă doar la ea.

– Miami, şpune-mi o poveişte.

– Acuma, mami? În parc? Du-te joacă-te cu alţi copii. Îţi spun acasă.

Îmi mângâie faţa, şi se opreşte cu un degeţel aproape de ochiul meu.

– Miami. (Îşi cauta atent cuvintele. Se uită la ceilalţi, apoi la mine. Când se simte din nou pregătită, îşi bagă degeţelul mare în guriţă şi-mi explică…) Miami. Copiii aşteia ie uiâţi.

– Cum, mamă? Dar nu-i frumos. Cum să fie urâţi? Sunt frumoşi, mami. Hai sa ne jucăm cu ei.

Încep să fac câţiva paşi spre locul de joacă.

– Nu, miami. (Se zbate in braţele mele.) Nu mejem acuolo.  Ie uiât.

-Cine e urât, mami? Care nu îţi place ţie?

Cu o mănuţă îşi acopera faţa, iar cu cealaltă întinde mâna exact spre Matei.

“Atât de mică, dar atât de rea. Trebuie să avem grijă…” e frântura de gând care se pierde, pentru ca Matei se apropie.

-Miamiii! ţipă supărată când vede ca eu îi întind mâna lui Matei.

Mă aplec. Ea se ţine tot mai strâns de gâtul meu si îşi îngroapă faţa, să nu o mai vadă nimeni.

– Miami. Hai să meijem achiaşă. Îmi şopteşte cât de încet poate.

– Matei, du-te ia tractoraşul. Mergem acasă.

– Puţin, mami. Puţin, puţin să mai stăm. Te roog. Se roaga cel mic, în timp ce se lipeşte de mine ca un abţibild de perete. Manuţele lui, murdare si pline de nisip stau strâns încleştate în jurul taliei mele.

– Stai puţin. Îi spun şi sper sa rezolv problema repede. Ma ridic şi încep sa caut cu privirea, prin mulţime. “Am găsit!” Claudiu! strig si Matei imi dă în sfârsit drumul, privindu-ma cu ochi mari.

În câteva secunde în faţa mea îşi face apariţia Claudiu, cu Lavinia în braţe.

-Ieşi uiâtă, îi spune Loredana, încă la mine in braţe.

– Tu ieşitâ. Îi răspunde Lavinia, scotând şi limba.

– Vă bat pe amândouă dacă mai vorbiţi aşa. Încerc sa fiu cât mai serioasă când le cert, chiar dacă îmi sunt foarte dragi.

Loredana îţi ascunde din nou capul, şoptindu-mi aceleasi cuvinte.

– Lavinia, vii acasă cu mami?

-Da, răspunde, şi îşi întinde mâinile spre mine, s-o iau în braţe.

Le ţin pe amândouă în braţe. Tricoul e prea murdar să-mi mai fac griji. Claudiu pleacă, ţinându-l pe  Matei de mână, spre locul de joacă, iar eu acasă…

Advertisements

~ by Vero on April 12, 2010.

2 Responses to “Abureşte.liniuţă.mă!”

  1. toata povestea a rulat.. ca un film in capu meu… superb..
    😦

    si. sorry… pt stii tu ce :)… still luv’u!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: