un C, doi C, nici un C.

E ca si cum ce vreau sa spun acum e doar un fragment, o continuare pentru ceva. Pentru ce? Vreau sa stiu, dar nu am nici cea mai mica ideea. Toate ar trebui sa fie la locul lor, acum. Corect? E atat de greu sa poti sa inveti sa ai incredere in cineva. Si apoi, la mine, oricat m-ar dezamagi, nu pot sa nu iert. Nu arunc lumea in doua grupe, nu ii bag pe toti laolalta.
E greu cand vreau sa spun ceva, dar vine din mai multe parti ale mintii mele. Atunci stiu ca pot sa ametesc pe oricine. Stiu ce vreau sa spun, dar nu am cuvinte complicate, care sa spuna exact. Am doar idei simple cu intelesuri multiple.
Nu vreau sa te prefaci ca iti pasa, pentru ca devine jenant.
Ar fi fost greu sa facem ca mine. Da, da. Recunosc. Sa spui in fata unui om “adio” ia mult curaj. Nu stiai ca esti o … fricoasa. Ca la masculin nu pot sa pun asta, la halul in care fugi de probleme. Sunt in regula. Nu te urasc si nu o sa te urasc sau sa-mi fi indiferent sau…
Ba nu, cred, totusi, ca o sa fiu indiferenta fata de tine.
Zambesc, cu un zambet care nu e inca cel natural. Nu-mi spune “o sa te ranesc”. Vai, dar n-ai fi primul, n-ai sa ramai ultimul. Vad ca mai bine te caci in el de suflet, decat sa-l protejezi, asa ca, nu mai conteaza partea asta.
Stii? Eu stiam ca promisiunile sunt facute sa fie incalcate, de aia nu ti-am jurat nimic… de aia am evitat cuvintele mari. Sa-mi fie invatatura, din nou, ca am crezut. Esti doar tu de vina. Nu o sa ofer mai putin credit de acum, pentru ca tu ai fost cum ai fost. Am ceva doar cu tine, nu si cu ceilalti.
Eh, macar priveste partea buna. Chiar daca in timp ai sa ma uiti, in sens invers nu o sa fie la fel. Tu ai sa ramai mereu o pata vag colorata in mintea si in amintirile mele.
Ca asta ai fost tu, un C. Celalalt C are si el probleme. Si-o sa fie complicat ca naiba. Dar, bai, merge. Ca cica la inceput e mai usor.

Ca mi-a placut Pink mereu, dar nu stiam ca poate sa ‘atinga’ asa.

PINK – I Don’t believe you

I don’t mind it
I don’t mind at all
It’s like you’re the swing set
And I’m the kid that falls
It’s like the way we fight
The times I’ve cried
We come to blows
And every night
The passion’s there
So it’s got to be right
Right?

No I don’t believe you
When you say don’t come around here no more
I won’t remind you
You said we wouldn’t be apart
No I don’t believe you
When you say you don’t need me anymore
So don’t pretend to
Not love me at all

I don’t mind it
I still don’t mind at all
It’s like one of those bad dreams
When you can’t wake up
It looks like you’ve given up
You’ve had enough
But I want more
No I won’t stop
Because I just know
You’ll come around
Right?

No I don’t believe you
When you say don’t come around here no more
I won’t remind you
You said we wouldn’t be apart
No I don’t believe you
When you say you don’t need me anymore
So don’t pretend to
Not love me at all

Just don’t stand there and watch me fall
Because I, because I still don’t mind at all

It’s like the way we fight
The times I’ve cried
We come to blows
And every night
The passion’s there
So it’s got to be right,
Right?

No I don’t believe you
When you say don’t come around here no more
I won’t remind you
You said we wouldn’t be apart
No I don’t believe you
When you say you don’t need me anymore
So don’t pretend to
Not love me at all

I don’t belïeve you.

Advertisements

~ by Vero on May 10, 2010.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: