Amintiri ca la Creangă

Traiesc…inca. Nu conteaza ca doar cateodata uit sa respir prin tine. Ma ameteste un gand demult uitat si mi se inunda narile de un miros cunoscut doar in copilarie.
La tara bunica avea flori, in fata ciresului..care poate era visin, dar care sigur era langa fantana. Si fantana. Nu am avut voie multa vreme sa scot apa din fantana, chiar daca puteam. Ma fascina cum galeata parca se grabea sa ajunga jos, la apa rece. Si apa. Cat de buna era, cat de pura. Nu mi-a placut niciodata. Nu avea clor. Nu era aceasi apa poluata cu care eram obisnuita eu acasa.
Si la tara, nu departe de fantana era via. Se intindea pe o suprafata mare, cam jumatate din intreaga gradina a bunicii. Si cei mai multi erau strugurii negri. Dar si cand ii gaseam pe cei albi, nu mai asteptam sa se faca vin sau must.
Dar ciresul, ca era cires sigur, avea un clopot in varf. Tot acolo se mai odihneau ciorile si bunicului nu-i placeau. Jos, la trunchi, se odihnea el, bunicul, si cateodata, vara, si mama. Si cand nu mai era nimeni sa se ascunda de soare sub ramurile ciresului, stateam noi, nepotii, si ne dadeam pe un leaga facut dintr-un lenm si doua sfori. Cred ca am urcat si in cires, chiar daca era inalt. Si sigur nu ne-am dus prea sus…sau poate doar eu am ramas acolo.
Spre toamna, inainte sa plecam acasa, ciresul de la fantana avea omizi. Nu erau la fel de mari ca cele pe care le avea nucul sub care trebuia sa trecem cand voiam sa ajungem din curte in gradina, dar in imaginatia mea de copil prostut erau cele mai oribile lucruri. Si cand, din greseala, vreuna pica pe mana mea, pe picior sau oricare alta parte, nimeni nu ma mai putea opri din plans.
Imi amintesc palariile mari, din paie, pe care eram obligate sa le purtam ca sa ne protejeze de soare. Pe capul surorii mele era una din ele, roz, si, pe marginea ei se plimba linistita o omida mare si paroasa. Ingrozitor moment. Am tipat si am fugit din casa, fara sa o ajut pe ea sa scape de monstruletul care o speria la fel ca pe mine.
Defapt, monstruletii din mintea ei au fost creati de mine si friciile ei sunt si au fost mereu fricile mele. Ar fi fost cel mai curajos copil daca nu ar fi avut cea mai speriata sora…
Sper sa nu citesti pana la final, Rox!

Advertisements

~ by Vero on July 26, 2010.

4 Responses to “Amintiri ca la Creangă”

  1. 😀 Un spirit narativ foarte ascutit, elaborat, original…
    Imi place foarte mult “amintirea ” asta… parca ti-am mai spus…

  2. Deci, am citit-o >:).
    Honest, eu sunt mai bună ca tine b-).
    Ţipam doar, nu mă apucam şi să plâng.
    Sau cu sângele. Mie-mi place sângele :x.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: