Pe cand era ea in liceu…

Bondoaca, cu niste ochelari complet aiurea pentru capul ei mare si rotund, statea pe undeva prin apropierea mea, si cred ca ma intrebase ceva, pentru ca se uita la mine asteptand un raspuns.
“ăh, ce vrei?” a fost cam tot ce-am putut sa articulez, iar cei sapte ani de acasa erau aruncati pe fereastra in prezenta ei.
-Deci, ţi s-a făcut rău? mă întreabă pe acelaşi ton forţat, fiind la fel de falsă pe cât îmi aminteam.
“Intr-adevar, oamenii prea politicosi ascund cea mai mare cantitate de falsitate si sunt pur si simplu… dezgustatori.” Am dat din cap afirmativ, cu gandurile pierdute prin alte lumi, iar pe un ton ironic m-a intrebat “Nu e oare prietena ta de vina?”
Am refuzat sa-i raspund pentru ca in prima faza nu intelegean aluzia. Ce legatura avea prietena mea? Apoi mi-am dat seama. Nu gaseam un cuvant potrivit sa i-l pot arunca in fata, pentru ca mi se parea ca oricare ar fi sunat ca un alint, fiind adresat ei. “Cum indrazneste sa spuna asa ceva despre ea?”
Cuvant dupa cuvant mi se oprea in gat, facand articularea lui imposibila. Totusi, vazandu-mi fata plina de scarba si pumnul incordat, s-a intors cu un zambet perfect pervers pe fata.
“Eu nu dau in animale. Eu nu dau in animale.” Imi repetam intr-una.

Advertisements

~ by Vero on July 26, 2010.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: