Ca de inceput, renunt.

“despre cum nu vrei sa ai prieteni si alte tampenii de genu’!”

Cateodata am impresia ca sufletele danseaza cu corpurile. Ca uita rostul pentru care se afla unde sunt si se pierd in ritmul unei muzici pe care o simt, nu doar o asculta. Nu te lasa sa te pierzi, oricum, dar cateodata dansul e atat de imprevizibil, de plin de intoarceri si rasuciri, iar tu esti asa un incepator, ca ai impresia ca pici.
Poate chiar nu ai nevoie de prieteni, poate. Si, inca odata, poate, ai. Nu sunt destinati sa-ti ramana o viata, asa cum orice lucru bun se duce, la fel cum si nisipul prins in palmi (palme?) se scurge.

– Eu nu am ajuns sa o cunosc pe Vero. M-a ajutata mult cand aveam nevoie si acum imi dau seama ca nu i-am intors niciodata favoare, rostise un glas feminin, de dincolo de usa, care nu imi era deloc cunoscut.
– Nimeni nu a ajuns sa o cunoasca pe Vero. Defapt, toti cred ca stiu macar o parte din ea, dar…dupa o scurta pauza, vocea cunoscuta si totodata draga mie, continua: dar adevarul e ca nimeni nu o poate intelege pentru ca nimeni nu o cunoaste.
– A incercat cineva sa se apropie de ea? intreba vocea necunoscuta, iar eu voiam din ce in ce mai tare sa stiu cine se afla dupa usa; am ales totusi sa am rabdare.
– hm. Ea singura se apropie de oamenii pe care…ea singura ii alege. Cateodata sunt norocosi, dar cine sta prea mult cu ea are tendinta de a… nu stiu cum sa spun.
– Nu prea pot sa te inteleg. Eu am vorbit mult cu ea…despre mine, ce-i drept. Si prin mailuri, pentru ca fata in fata imi e greu sa vorbesc despre mine, dar chiar m-a ajutat. Pare ca duce cu ea experienta lumii. Gaseste rezolvare cam pentru orice.
– Da, asa e..cateodata. Iti propun, totusi sa nu incerci sa ramai alaturi de ea foarte mult. Dupa aia o sa ai tendinta ca, inainte de a face ceva-orice, sa o intrebi pe ea sau sa te gandesti daca ei i-ar placea, veni raspunsul care m-a facut sa inghit sec. As fi vrut sa intru in camera chiar atunci, dar am renuntat la idee in favoarea curiozitatii si a sperantei ca poate parerea acelei persoane nu putea sa fie chiar asa de proasta.
– Adica are tendinta sa devina mamanipulatoare? intreba curioasa, inca odata, vocea feminina.
– Nu. Chiar nu vrea ca ceilalti sa devina “addicted” la persoana ei, dar… E un mare dar. In principal, trebuie sa traiesti asta, sa o simti. E mai greu de explicat.
– Chinuie-te putin, ceru fata.
– Well, dupa ce vezi cum traieste ea si cat de fericita poate sa fie si cum isi petrece timpul si dupa ce afli ce crede despre anumite lucruri… oricum, si asta e greu…
– Asta ce?! intreba incurcata vocea
– Sa afli cu adevarat ce crede despre anumite lucruri. De multe ori o sa iti raspunda ceva comun sau chiar banal pentru ca nu are incredere ca vei intelege. Dar dupa ce incepe ea sa simta ca e in regula…ai sa vrei sa…
Greseala mea. Nu cred ca o sa mai ajung vreodata sa aflu si restul conversatiei. M-am simtit atat de ciudat sa aud cum un prieten atat de drag povesteste despre mine lucruri atat de ciudate. Mi-au dat lacrimile si in secunda imediat urmatoare am stranutat…apoi am plecat.

Advertisements

~ by Vero on August 15, 2010.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: