Gradinita 29. P 8

Perspectiva subiectiva. Felix

Asteptam ca Floren sa spun ceva, orice. Stateam pe fotoliu si nu mai eram la fel de incordat ca atunci cand venisem. Si venisem, chiar daca am avut de parcurs atata distanta, pentru ca aveam incredere in ea, pentru ca, prin toata aiureala si ciudatenia din capul ei, era rationala si stia sa ia si o decizie chiar daca nu era pentru ea, personal. Cu toate ca eram eu, personal, intr-o situatie neconfortabila, pentru prima data m-am gandit la ea, la Floren. Avea aproape treizeci de ani, dar parea inca proaspat iesita de pe bancile facultatii. Era mai tot timpul cu zambetul pe buze si foarte rar, chiar doar la ocazii, o vazusem imbracata la costum, cu toate ca era directoare a unei institutii. In jurul gurii avea niste riduri proaspete, dar cred ca le avusese si acum vreo opt ani.

Fusese casatorita, dar divortase la niciun an. Ironic era ca fusese cu tipul respectiv aproape cinci ani inainte, dar se pare ca incepuse sa mearga prost abia dupa nunta. Atunci mi-am dat seama in ce situatie proasta o pusesem. Si ea fusese inselata…. si-n plus, acum era si sora celei inselate.

Oh, boy, imi era si mai rusine… mi-am dat seama de ce facusem si m-am ridicat, sa plec.

–          Unde mergi? intreba ea, dupa ce-si prinse cana intre palme.

–          Imi pare rau ca… nu stiam cum sa continui ca sa nu-i deschid vreo rana sufleteasca ce parea uitata.

–          Feli, stai jos. Iti pare rau c-ai inselat-o. Stiu, e bine ca-ti pare rau si ca a fost… din greseala. Zicea toate lucrurile astea calm, si aproape nu o recunosteam. Am ales sa ma asez langa ea, sa o ascult si nu-mi ramanea decat ca ea sa-mi dea un “sfat”. Cum anume s-a intamplat greseala asta? Intreba calma, ca un psiholog.

“ Daca am intrat in hora, trebuie sa joc.” m-am gandit, lasandu-ma pe mana ei.

Am inceput sa-i povestesc, in mare, ceea ce-mi aminteam si eu:  saptamana trecuta cand ne-am intors acasa, Larisa, bona fetelor, si-a reluat programul. Joi, Roxanne a ajuns acasa cu vreo doua ore mai devreme si le-a scos pe fete in parc. Larisa a ramas sa adune putin din camera fetelor, pentru ca asta intra in pret. La sase, cand am ajuns eu acasa, Roxanne inca nu venise si Larisa nu plecase. Cum fusese ziua unui coleg, la birou, m-am ametit putin. Asta nu e o scuza, stiu. Nu-mi amintesc continuarea prea bine. De cand pustoaica aia s-a lipit de mine si pana am ajuns amandoi in pat, parca ar fi trecut doar o secunda…

Lasasem totul in aer, fara sa intreb ceva si fara sa mai continui. Floren ma privea, dar fata ei nu trada nici o emotie. Acum sigur urma sa planga, iar eu urma sa regret confesiunea facuta. Situatia ii era atat de cunoscuta Florenei… si ea isi prinse menajera cu fostul ei sot. Mi-am ridicat capul, s-o privesc in ochi si sa o intreb ce sa fac, dar intrebarea a ramas nerostita… avea un zambet diabolic. In prima faza m-am bucurat. Am crezuut ca poate gasise o solutie… iar apoi m-am luminat: daca avea de gand sa ma santajeze?!

–          Eu am o idee, spuse ea, dand glas unei parti din gandul meu; imi inghetase sangele in vene. Si asta  e o idee absolut geniala si e chiar buna… trebuie sa… o aplici.

Nu-i intelegeam entuziasmul si fericirea care erau evidente; cunoscand-o, stiam sigur ca ideea era una in favoarea mea, dar privirea aia diabolica nu-mi garanta ca vreau sa fac ce-mi va spune…

Advertisements

~ by Vero on August 20, 2010.

3 Responses to “Gradinita 29. P 8”

  1. Săracul de el [ Felix ] /:):)).

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: