Gradinita 29. Epilog

Pagina dintr-un jurnal apus

Bucuria pe care mi-a oferit-o Felix, acceptand propunerea mea a fost fara margini. Ma simt de parca ar fi Craciunul, pentru ca doar atunci imi pot vedea nepotelele jucandu-se in sufrageria mea, dormind in paturile luate de mine. Lui Felix i-am promis, asa c-am sa tin mereu ascunse adevaratele motive ale mutarii. Oricum, Roxanne a fost fericita sa vina.

Epilog

-Felix…
-Da, dear, imi spuse, lasand cartea si indreptandu-si privirea catre mine.
Ma amuza felul in care privea pe cineva cand ii intrerupea lectura. In mana dreaptatinea un roman gros, de peste 600 de pagini semnat R. Veronica, iar cu cea stanga isi lua ochelarii de pe nas. Ma privea in continuare, asteptand. In astfel de momente, nimenu nu i-ar fi dat cei 28 de ani pe care-i avea. Eram acum impreuna, in biblioteca gradinitei mele, la amiaza, el incercand sa citeasca, eu incercand sa rezolv dileme.
-Felix, eu cred c-ai facut alegerea corecta, il incurajez eu, fara logica si fara legatura, amintindu-mi acum problema cu care venise la mine cu doi ani in urma.
-Da, sunt sigur de asta, spuse de parca, tradus, ar fi insemnat “normal, eu am decis”. Tonul lui era plictisit. Continua, privind in gol: Am facut o greseala, o regret si o platesc in fiecare dimineata, cand imi sarut sotia, inainte de-a pleca de acasa. Traiesc cu vina, dar cred totusi ca la un moment dat a stiut sau a banuit ceva.
Si-a intors privirea catre mine si, lasandu-si romanul pe picioare si-o pus mana rece peste a mea. Asta m-a facut sa tresar, dar a continuat oricum: Iti multumesc, totusi. Iti datorez multe. Porti cu tine povara secretului meu.
Si-a retras mana si privirea, deschizand romanul si continuandu-si lectura. M-am ridicat, pregatita sa plec. Si-a ridicat inca odata privirea, in timp ce eu ma indreptam spre usa. L-a bufnit rasul, asa ca mi-am intors corpul spre el.
-Oh, asta o sa fie asa amuzant, incepu el, amintindu-mi de Felix cel din adolescenta. Esti abia in luna a 5-a si arati ca si cum ai avea un boiler acolo. Pariez ca nu-s doar gemeni. E o intreaga echipa de…fotbal, sau rugby..sau de majorete.
Continua sa rada, si-l intelegea. Intr-adevar, aratam ciudat. Mi-am pus mana stanga pe burta. Pe unul din degetele mele, mai exact pe inelar, stateau acum mandre doua inele de argint: unul cu o pietricica mica verde-n mijloc, iar celalalt simplu, gravat in interior “Daniel”. Gravida la peste 30 de ani, dar eram fericita. I-am impartasit rasul, dar mi-am continuat drumul, grabindu-ma spre sala unde era grupa mare, sa le iau pe Alexandra si pe Andreea, sa mergem in parc.

Advertisements

~ by Vero on August 24, 2010.

8 Responses to “Gradinita 29. Epilog”

  1. Eşti aşa o seacă.

  2. ce bine e cand totul se termina cu bine..[chair nu stiu ,rox..dc nu-ti convine,cum a spus si vero..esti implinita si aia mare lucru:D]

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: