stelele se aprind, mereu

Cele mai teribile lupte le duc împotriva mea. Acestea sunt războaiele pe care nu le câştig aproape niciodată, dar în care, în loc să pierd câte o bucăţică din mine, rămân cu altceva ce e mult mai important.
După ce lumina se stinge şi toată lumea adoarme, monştrii din imaginaţia mea sunt eliberaţi fără voie. Atunci strâng perna în braţe şi îmi îngrop capul în ea; încerc disperată să fug de adevăr, dar lacrimi prea fierbinţi îmi ard chipul cu linii exacte şi bine stabilite.
Mă doare şi mă mint, ducându-mi mâna spre inimă. Acolo e ca o fabrică ce lucrează 24/7 la “confecţionarea” durerii şi suferinţei.
Îmi amintesc, totuşi, că nu de acolo vine toată durerea şi atunci încep şi încerc şi mă chinui să reuşesc.
Îmi e dor de somnul dulce, din copilărie, când eram atât de obosită după o zi întreagă de joacă, încât adormeam instantaneu.

Advertisements

~ by Vero on August 28, 2010.

2 Responses to “stelele se aprind, mereu”

  1. Dă-ţi un like singură. Meriţi : )).

    [ tu nu adormeai instantaneu; mă chinuiai 😐 ]

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: