No big secret. IX

Ajunsesem acasa si singurul lucru de care fusesem in stare a fost sa-mi trantesc corpul greu direct in pat. Pe drum, dupa iesirea de la scoala, m-au macinat intrebarile. Nu imi puteam explica ce anume se schimbase. Defapt, cand se schimbase asa repede. Ne uram, apoi am fost prieteni, apoi ea a devenit indiferenta. Nu mai intelegeam nimic. Era absolute varza in capul meu. “Pai ce credeai, ma, ca se uita ‘printesa’ la un baietas de cartier ca tine? Credeai ca esti de nasu ei? Prostule!” Ma mustra constiinta.
Imi era greu. In mod normal as fi avut raspuns la intrebari sau le-as fi pus la spate. Dar acum era diferit. Imi cazuse bine ‘printesa’. Nu cat sa ma faca sa ma indragostesc de ea…cred, dar indeajuns cat sa ma faca sa ma gandesc la ea diferit, acum. Adormisem pierdut in ganduri si frustrari. Visele nu au fost obisnuite si nu m-au ajutat deloc sa ma linistesc. In loc sa nu visez nimic sau macar sa visez ceva pozitiv, am visat-o pe ea, pe ‘printesa’ intr-o rochie alba, cu parul desfacut, chemandu-ma dupa ea, in padure.
Mintea mea pur si simplu refuza un vis asa stupid. M-am trezit, iar noaptea pusese deja stapanire pe intreg orasul. Mi-am scos capul pe fereastra atat pentru a ma inviora, ci si pentru a admira privelistea. Nu imi placuse niciodata aici, dar alta variant nu aveam. Viata pentru mine tinea doar de ziua de azi. Maine putea sau nu sa fie, si atunci nu imi pasa ce se intampla. Nu imi faceam planuri pentru ca mereu intervenea ceva si nu le puteam duce la bun sfarsit.
Aerul rece ma destepta, iar ceea ce s-ar numi priveliste, imi innoda intestinele. “Nu Paris, nu Londra. Nici macar Dublin. Nu, nu asta am vrut. Eu am vrut doar ceva dragut. O panorama care sa merite. S-am primit asta. Am fost aruncat in Iadul asta plin de oameni perfizi, inconjurat de cladiri triste.” Ma gandisem nu doar odata sa-mi dau drumul de pe terasa. Sa-mi inchid ochii si sa cred ca pot zbura. Sa-mi intind mainiile asa cum pasarile isi intind aripile si sa-mi dau drumul.
M-am gandit ca pentru cateva secunde as fi putut experimenta zborul liber sau sa fi fost confundat cu un inger. Mereu imi reveneam, totusi. Stiam ca nu merita sa arunc pe fereastra, la propriu, o viata pentru cateva clipe scurte, traite din impuls. Eram constient ca intr-o zi va trebui sa-mi schimb mentalitatea si pentru acele zile ramaneam aici. In plus, cat de las as fi fost sa o fac? Era o fuga de probleme, inainte de orice.

Advertisements

~ by Vero on October 7, 2010.

One Response to “No big secret. IX”

  1. […] No big secret. IX Thu Oct 07, 2010 20:53 pm Ajunsesem acasa si singurul lucru de care fusesem in stare a fost sa-mi trantesc corpul greu direct in pat. Pe drum, dupa iesirea de la scoala, m-au macinat intrebarile. Nu imi puteam explica ce anume se schimbase. Defapt, cand se schimbase asa repede. Ne uram, apoi am fost prieteni, apoi ea a devenit indiferenta. Nu […] […]

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: