No big secret. X

Stateam la geam, chiar daca erau deja sub zero grade Celsius si ma gandeam la oamenii important din viata mea. Cei ce-au fost, cei ce sunt… “Cei ce vor veni”…viitorul era ceva abstract. Priveam in jos si toti oamenii aia de acolo, de pe strada, grabindu-se sa ajunga acasa prin noaptea pustie, infofoliti in jachete sau paltoane mi se pareau asa neimportanti, asa de lipsiti de viata, de bolnavi, ca imi venea sa-i calc precum calca un copil mic niste furnici.
Analizam fiecare persoana, fie ca trecea prin fata mea, urcand sau coborand, fie ca iesea sau intra intr-una din scariile din raza mea vizuala. Oameni… Din scara ‘printesei’ a iesit o fata care mi-a atras atentia mai tare ca orice alta persoana analizata pana atunci.
E adevarat ca nu o vedeam foarte bine, dar mersul era unul elegant, adunat, ajutat de o pereche de tocuri destul de inalte, clar, cu un palton negru pe ea, pana undeva mai sus de genunchi si cu un par… “claie ordonata”, adica mult, ondulat, dar care arata bine.
Orice intentie a vreunui gest vulgar, ca fluieratul dupa ea, trebuia abandonat. Eram, totusi, la etajul sapte.
Incepeam sa urasc aparatura moderna, iar faptul ca telefonul mobil, uitat pe undeva prin geanta, suna acum ca un disperat, nu reprezenta un lucru bun. M-am oprit din contemplat si am alergat spre locul de unde venea sunetul ala enervant. “Poate e mama!” m-am gandit, deschizand geanta si otrobaind prin ea.
“072…” scria pe display-ul telefonului. “Si acum trebuie sa ma cert cu un tampit care o sa toarne amenintari. Doar e Joi, e cu bagare in seama!” Am raspuns si ma asteptam ca la celalalt capat sa fie vreun tiganus cu care aveam problem deja:
– Plimbarica la miez de noapte?
Voce dulce, ragusita, necunoscuta. “Cine e? Cine e?” se chinuia mintea mea. Nu puteam sa o las sa astepte prea mult, chiar daca nu o puteam identifica.
– Plimbarica la miez de noapte, am raspuns, repetandu-i cuvintele, dar nu si intonatia.
– Foarte bine. Ai douazeci de secunde sa cobori.
Vocea nu mai era lingusita, dar continua sa fie ragusita si parca i se adaugase un strop de autoritate. “Printesa era!” am realizat eu la secunde distanta.
– Cobor intr-un minut! Am raspuns repede, agitandu-ma deja sa-mi gasesc geaca.
– Deja se scurge! Am auzit, apoi a fost liniste. Imi inchisese telefonul, deci, in mod normal, era deja gata si ma astepta.
In sfarsit eram si eu norocos. Liftul fusese reparat in dupa-amiaza aceea, asa ca am profitat. Mi-a luat cam doua minute sa ajung in fata blocului, impiedicat cum eram. Am ajuns, mai mult sarind la marginea drumului, aruncandu-mi privirea peste drum. ‘Printesa’ de negasit, peste tot pustiu. “Sa o sun. Poate nu a ajuns. Sper doar ca nu a luat-o inainte.” Mi-am scos telefonul si am sunat.
“Unde cauti tu, unde cauti tu iubirea? Nu stii ca-i aici?” Telefonul suna in spatele meu, iar ringtonul era melodia de la Taxi, “Unde cauti tu”. Sigur ca o recunoscusem, era si melodia mea preferata. N-am lasat telefonul sa sune mai mult. M-am intors s-am vazut ‘printesa’ pe banca, stand ca o adevarata domnisoara, picior peste picior. “Arata chiar bine, mai ales ca acum nu fumeaza.” Domnisoara pe care o zarisem de la geam era ‘printesa’. Si acum, vazand-o de aproape, arata atat de draguta. Parul ei nu mai arata ca o “claie”, era chiar o pleata ingrijita si ordonata. “Si cu paltonul ii sta mai bine decat cu hanorac. Si nu m-am inselat, chiar era pe tocuri, si chiar o ajuta.”
– Printeso, de cand ai tu parul atat de ondula? Am intrebat, uitand ca ea era denumita ‘printesa’ doar in mintea mea.

Advertisements

~ by Vero on October 8, 2010.

3 Responses to “No big secret. X”

  1. […] No big secret. X Fri Oct 08, 2010 5:54 am Stateam la geam, chiar daca erau deja sub zero grade Celsius si ma gandeam la oamenii important din viata mea. Cei ce-au fost, cei ce sunt… “Cei ce vor veni”…viitorul era ceva abstract. Priveam in jos si toti oamenii aia de acolo, de pe strada, grabindu-se sa ajunga acasa prin noaptea pustie, infofoliti in jachete […] […]

  2. B R A V O !!!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: