No big secret. XIV

Era dimineata celei de-a doua zi de cand ‘printesa’ era in spital. Nu stiam ce sa fac sau pe cine sa anunt. Parintii ei erau dincolo, din cate declarase chiar ea, in agenda telefonului nu gasisem pe nimeni notat ca ruda sau ceva mai aproapiat…eram aproape disperat. Ba nu, chiar eram disperat. Statusem toata seara la capataiul ei, asteptand sa deschida ochii. Medicul care fusese la ea zicea ca are ‘o simpla lipsa de calciu care a provocat lesinul. I s-a facut un calmant, asa ca ar trebui sa se trezeasca in maxim 12 ore’. Una din asistentele, cea care a completat un formular, mi-a cerut informatii despre ea. La sfarsit s-a uitat cam urat ca raspunsesem doar la doua intrebari, din cele doua pagini.
Trecusera linistit 12 ore iar ea nici macar nu miscase. Aveam un presentiment urat ca ceva nu e in regula. O vedeam aici, ii simteam pulsul, dar nu o si simteam aproape. Nu mai era acelasi sentiment ca in seara in care dormisem impreuna, pe podea.
Dupa alte cateva ore in care ea tot nu miscase nici un inch, am plecat spre doctor. Incepusem si eu sa am un fel de atac de panic, sau ceva de genul. Tremuram din toate incheieturile si o frica inexplicabila ma cuprinse. De la o distanta nu foarte mare l-am recunoscut pe doctorul care o supraveghe si m-amindreptat cu greu spre el, concentrandu-ma sa raman in picioare. Cand am ajuns langa el, m-am balbait si lacrimi au inceput sa-mi curga pe oraji. Nu stiu daca intelesese ce spusesem sau era obisnuit cu meseria si totodata cu reactiile de genu’, dar a plecat in fuga spre salonul ‘printesei’, strigandu-i in graba lui unei asistente sa-mi faca un calmat usor.

Cand m-am trezit eram linistit. Langa patul meu era un scaun si, intr-un halat alb, cu capul razamat in cot, adormita, era printesa. M-am ridicat in fund si mi-am intins bratele amortite spre ea. Atunci a sarit, parca ar fi fost curentata. Dupa ce s-a dezmeticit, s-a apropiat de mine cu ochii in lacrimi si m-a strans in brate. Am tras-o langa mine, pe pat si incercam disperat sa ii vad fata. Voiam sa vorbesc cu ea. Incontinuu se ascundea la pieptul meu, fapt care ma ingrijora. Eram, in acelasi timp, fericit ca isi revenise.Cand am reusit sa o privesc, m-am pierdut in ochii ei. Erau cu totul alta nuanta acum.

Advertisements

~ by Vero on October 12, 2010.

2 Responses to “No big secret. XIV”

  1. in sfarsit si o continuare la povestea asta..cat te-am batut eu la cap:D..

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: