Singura. I

Visasem urat. Jumatate din noapte ma agitasem in pat. Cand m-am ridicat, intr-un final, parca cerul isi daduse drumu pe umerii mei. Ma durea capul, ma dureau picioarele, defapt, toate ma dureau.  Am incercat sa ajung la baie. In trecere, mi-am dat seama ca sor-mea era deja plecata – patul ei era deja aranjat. La fel si in camera parintiilor mei. Mi s-a parut ciudat, dar trebuia sa recunos, la mine in familie se intampla lucruri caudate cam tot timpul.

Mi-am luat geanta in care, printer altele, se gasea si aparatul de fotografiat al sora-mii, am inchis usa si am plecat. Cum as fi putut sa ratez o ultima dimineata de toamna fara s-o imortalizez? In general, diminetile de Duminica sunt cele mai urate dimineti. Oamenii se ingramadesc sa inunde strazile pentru a ajunge la biserica. Doar atat, doar biserica ii mai scoate pe oameni afara, dimineata, Duminica.

Ciudatenia de acasa continua sip e strada, pentru ca acum era complet pustiu totul. Nu ma deranja. De c ear face-o? Linistea pe care o cautasem mereu ma inconjura acum. Pana la periferia orasului nu am dat de nici un om, nu am vazut nici o masina.  Partea buna era, totusi, ca facusem niste poze extraordinare cu care, sigur, as fi putut castiga macar un concurs.  Am urcat un deal mititel pentru a arunca o privire asupra intregului oras. Atat de liniste.

Dupa cateva minute m-am intins pe iarba inca uda, prea putin verde. Niciodata nu se intamplase, mi-am dat seama dupa cateva minute, ca acei caini care se aflau prin apropiere, sa nu latre. M-am ridicat, si abia atunci nelinistea incepea sa ma cuprinda. Poate nu era o dorinta chiar atat de buna sa –mi fi dorit liniste. Erau multe feluri de a interpreta dorinta asta.

Am coborat dealul si m-am indreptat spre oras. Am ales sa merg chiar prin centrul lui. Nu doar frizeriile, magazinele cu electrocasnice si bancile erau inchise, ci si supermarketurile si magazinele mici. Din nou, pe trotuar nu era nimeni, pe strada nici o masina. Ceva nu era in regula.

M-am gandit ca, poate, sa incep sa tip ca o nebuna „unde e toata lumea?” nu era o idee geniala. Cine sa-mi fi raspuns?

Advertisements

~ by Vero on November 15, 2010.

5 Responses to “Singura. I”

  1. […] Singura. I Mon Nov 15, 2010 21:16 pm Visasem urat. Jumatate din noapte ma agitasem in pat. Cand m-am ridicat, intr-un final, parca cerul isi daduse drumu pe umerii mei. Ma durea capul, ma dureau picioarele, defapt, toate ma dureau.  Am incercat sa ajung la baie. In trecere, mi-am dat seama ca sor-mea era deja plecata – patul ei era deja aranjat. La […] […]

  2. Ţi-ar fi răspuns caii.
    Cei şasă cai.

  3. Eu !!! Sunt chiar aici … [chiar daca nu cred ca vorbim de acelasi oras]
    Asi fi tipat eu … si la ce liniste era atunci chiar trebuia sa ma auzi :))
    Stiu… cam ce ai povestit tu acum se potriveste cu proverbul: Ai grija ce-ti doresti ca s-ar putea sa ti se intample. Eu am patit asa, de atunci chiar ca am avut grija :> ;]

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: