Singura. II

Cand am ajuns din nou acasa, mi-am dat seama ca nu mai era curent. Si nu mai era nici internet. Si nu mai era nimic, nici macar apa nu mai curgea.

Era imposibil. Toata linistea asta ma facuse sa-mi dau seama…nu mai era nimeni in oras. Oare doar in oras? Panica refuza sa se apropie de mine, asa ca am cautat in geanta sora-mii, i-au luat cheile si am plecat spre masina. „Singura in oras? E doar orasul meu asa?” m-am gandit cand am bagat cheile in contact. Motorul a pornit. Am plecat, fara sa ma asigur, cu o viteza, practic, ilegala.

Nimeni nu-mi statea in cale, nimeni nu-mi facea concurenta…nimeni nu mai era. Ajunsesem deja la granita dintre orase. Nimeni. Am apasat acceleratie si abia acum am simtit frica si panica.
„Nu se poate. Nu pot. E imposibil.”

Mintea mea nu isi putea explica lipsa persoanelor care ma inconjurau in fiecare zi. Am ajuns la urmatoarea granita dintre orase, la intersectia drumului national.  Am ales varianta pe care o cunosteam, si acum ma indreptam cu peste 180 la ora spre urmatorul oras. In cateva minute am ajuns in centru. Am incetinit cateva secunde, cautand disperata in stanga si-n dreapta o miscare. Nimic. Am oprit motorul.

Am iesit din masina si am inceput sa merg.  La cativa metri in fata mea, am vazut ceva ce semana cu un om, intins pe asfalt. Am alergat spre el. In sufletul meu crestea speranta. Speranta care s-a transformat in groaza cand l-am vazut. Nu stiam ce-as putea face: sa fug sau sa-l ajut? Omul avea mainile inclestate in jurul gatului si doua cutite infipte in abdomen.  Nu parea a mai fi viu. Lacrimi incepusera sa-mi curga pe obraz. M-am aplecat, sa-i inchid ochii care ramasesera deschisi. Atunci s-a ridicat brusc, si-a inclestat mainile in jurul umerilor mei si-a zambit, cu un licar diabolic in ochi. Ma zgataia de umeri si striga numele meu.

Mi-am inchis ochii si abia cand am simtit o lovitura puternica peste obraz i-am deschis. Am tipat. Eram in camera mea si sora mea se uita ciudat la mine.

Advertisements

~ by Vero on November 16, 2010.

4 Responses to “Singura. II”

  1. […] Singura. II Tue Nov 16, 2010 1:16 am Cand am ajuns din nou acasa, mi-am dat seama ca nu mai era curent. Si nu mai era nici internet. Si nu mai era nimic, nici macar apa nu mai curgea. Era imposibil. Toata linistea asta ma facuse sa-mi dau seama…nu mai era nimeni in oras. Oare doar in oras? Panica refuza sa se apropie […] […]

  2. b-)

  3. o-ma-ga
    😐

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: