Cora…

–          As fi vrut sa il vad fericit. Ajunsesem la momentul in care ne aruncam cuvinte intortocheate, care puteau fi interpretate intr-o mie de feluri, numai pentru ca nu aveam curajul sa ne spunem cu adevarat pe ce pozitii se afla inimile noastre.

–          Si spoi ce s-a intamplat?

–          A recunoscut ca intr-adevar el nu stie ce vrea. Imi picase cerul in cap. Am pastrat cu mine un sentiment de gol sufletesc  multe saptamani de atunci. Imi era greu si sa il mai privesc. Ma simteam de parca as fi renuntat la mine doar gandindu-ma sa renunt la el. Nu mai voiam sa cred in promisiuni. Nu mai voiam cuvinte.

–          Si primavara?

–          A venit, dar nu asta ma interesa. Oricat as fi asteptat-o, venirea ei nu mi-a clintit sufletul. Inghetase. Inima imi era de gheata. “nu mai conteaza”. Ajunsesem sa simt un sentiment puternic de repulsie doar cand auzeam expresia asta. Mi-o repeta incontinuu. Daca eu as fi vrut sa plec, nu mai conta. Daca eu greseam, nu mai conta. Facusem o mare greseala si nu mai stiam cum sa dau timpul inapoi.

–          Practic…

–          Practic, dadusem cu piciorul la ce ar fi putut sa fie visul meu implinit. Nu mai reuseam sa ma inteleg cu nimeni. Ma retrasesem in mine. Toti voiam sa stie motivul, asa ca i-am indepartat pe toti. Ma durea faptul ca, prin doar cateva cuvinte, ajunsesem sa fiu o persoana obisnuita. Nu mai eram centrul univerului sau. Practic, nici nu mai puteam face parte din aceleasi lumi.

–          Nu iti parea rau?

–          Imi parea rau de noi. La “noi” se raporta si el. Nu vorbea niciodata despre el. Din cand in cand mai vorbea despre mine, dar cel mai des, regreta “noi”. Eu regretam absenta lui. L-as fi putut ierta oricand si as fi putut muta muntii din loc.

–          Deci si tu ai….

–          Da, am iubit si eu. A fost acum mult mult timp.

O auzeam vorbind despre tinerea ei si toate faptele se conturau in mintea mea perfect. “asta nu e povestea Corei, asta e povestea tuturor femeilor”. Patisem, pas cu pas, aceleasi lucruri. Eu alesesem sa ma bucur de viata, sa o gust din plin. Ajunsesem la aproape acelasi nivel cu ea, doar ca eu nu sacrificasem atatea.

Advertisements

~ by Vero on February 16, 2011.

6 Responses to “Cora…”

  1. Btw, îmi ești datoare cu un răspuns… 😀

  2. Nu era nicio întrebare… Era ceva alb, cu multe rânduri.

    • omg. bine, ma. O sa o fac si pe asta. [:-<]
      ps. are ceva daca randurile nu sunt scrise cu cerneala, ci cu tus?

      • Um, nu te simți obligată. Dacă nu vrei, c’est la vie, și va trebui să accept ideea.

        Deci, feel free to d whatever you want. Eu doar ți-am amintit.

      • nu vreau sa fiu eu personajul negativ care sa ruineze vise.
        o sa raspund, promit.
        doar ca… tre sa ma gandesc si tre sa-mi aleg potrivit cuvintele.
        btw, azi cand ma gandeam la asta, ma intrebam: si dupa raspunzi?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: