Main

Am ajuns acasa absolut franta. Am incuiat usa si mi-am lipit spatele de ea. Ma simteam obosita. Oasele mi se pareau grele si parca aveam plumb lichid prin vene.
Imi venea sa urlu ca sa-mi pot acoperi rana din suflet. Nu se putea face nimic, stiam.
“E o lume prea nedreapta”, mi-am zis, indepartandu-ma de usa. Pe hol, in drum spre dormitor, mi-am dat jos geaca si am lasat-o pe podea. Am deschis incet usa de la camera.
Patul nu era gol.
“Macar atat merit si eu.”
Mi-am dat jos si perechea de pantaloni si m-am bagat sub patura. Mi-am intins bratul, cautandu-l instinctiv. In mine, il cautasem toata ziua.
Cand in final am simtit exact unde era, m-am lipit complet de el. Am inceput sa plang incet, si asta l-a trezit. M-a prins in brate, si m-a lasat sa-mi vars sufletul acolo.
Ma tinea strans, ca pe un copil. Dar nu se astepta sa adorm. Stia ca nu pot.
Renuntase de ceva vreme sa ma mai intrebe de ce plang.
“Imi spui cand esti pregatita”.
De data asta nu stiam cand urma sa fiu pregatita.

“Te-ai gandit vreodata cat de mult te influenteaza cuvintele care, la inceput, te amuza? Eu nu as fi crezut ca imi va fi teama sa te cunosc.”

Advertisements

~ by Vero on April 7, 2011.

2 Responses to “Main”

  1. Mă bucur că ai reînceput să scrii. Probabil efectul venirii primăverii.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: