daca ar fi sa-mi fie dor…

El spunea ca am nevoie de un motiv care sa declaseze totul. Spunea ca, daca nu a inceput din copilarie, ca adult trebuia neaparat sa existe un motiv pentru tot.
Asa ca am inceput sa caut. In copilaria mea, inca o data, apoi in adolescenta mea zbuciumata. Am rasfoit inca odata fiecare pagina din jurnal, m-am uitat la fotografiile vechi, dar nimic nu avea rost. Incepeam sa cred ca imi pierdusem mintile, intr-adevar.
Pierdusem calea, imi era frica.
Am deschis usi care credeam ca sunt batute in cuie. Am adus in prezent spaime si oameni. Am retrait momente care imi faceau imina sa se opreasca.
Si cu toate ca mi-as fi dorit sa fie mai mult, tot ce era frumos, se rezuma la un om. Si poate faptul ca nu mai aveam 16 ani ar fi trebuit sa ma faca sa inteleg. Dar eram…confuza. Confuza e starea mea de atata timp. Si confuza ma simt si ma enerveaza.
Mi s-au umplut ochii de lacrimi gandindu-ma la imaginea lui. Al acelui “tip” care ma facuse sa zambesc, dar pe care il vazusem mereu ca pe un frate mai mare, ca pe un cel mai bun prieten, ca pe un om pe care nu as fi vrut in nici un caz sa-l pierd, dar nici sa-l am asa cum ma voia.

Advertisements

~ by Vero on December 22, 2011.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: