edit/the one that got away II

The one that got away.
Acele persoane care, dintr-un motiv sau altul, ne scapă. Acele persoane pe care le iubim și care dau sens conceptului de suflet pereche. Acele persoane cărora le iubim fiecare gest, fiecare mișcare; pentru care am acceptat să privim diferit un lucru banal, doar pentru a înțelege mai multe despre non-sensuri.
Iubim, simțim, zâmbim alături de celălalt. Obiceiurile devin rutină, dar o rutină plăcută care ne face viața mai plăcută. Asta până când iubirea ne scapă. El ne scapă. Dintr-un motiv sau altul, dragostea pe care o împărtășiți nu mai este suficientă. Dintr-un motiv sau altul, rutina devine plictisitoare sau zâmbetele se transformă în încruntare sau fericirea, în tristețe. Acasă nu mai poate să se mai regăsească în brațele lui pentru că el devine agitat. Ceva se întâmplă.
Ori, fără a te fi pregătit dinainte, iubirea se spulberă, brusc, când el dispare, la fel de brusc. Sau…poate că iubirea nu se spulberă. Ea continuă să ardă câte puțin. Dar el tot nu mai este.
Spune-i cuiva ”am inima rănită” și-ți va spune că știe cum te simți. Dar dacă știe cum te simți, dacă a trecut și acea persoană printr-o experiență similară, de ce nu știe că nu îți pasă? Ție îti pasă de tine, de inima ta frântă și de orice leac ar putea să existe pentru a te face să te simți mai bine.
Pentru o perioadă nu-i putea suferi pe cei care se iubeau! Afișau asta complet nedrept în fața tuturor, ca și cum ar fi vrut să confirme, prin ochii celor care-i priveam, că se iubeau. Nu, nu îi apreciam, ci îi invidiam. Doream să fie degetele mele răsfirate printre ale lui. Și șuvița mea de păr dată după urechea mea, de către el. Și lipsa cuvintelor să fie liniștea noastră. A mea și a lui. Nu a mea, cum este acum. Voi, îndrăgostiții, sunteți niște ființe crude! Uitați de nefericiții ce vă înconjoară, uitați de unde ați plecat și vreți doar să fiți fericiți.
În momente ca astea, îmi amintesc de ”el”. Acela care mi-a scăpat, pe care l-am alungat și care nu mai este al meu. Îmi amintesc de faptul că, recent, mi-a spus că mă iubește și, cu lacrimi în ochi, mă întreb dacă mai contează acum. Nu mai pot schimba absolut nimic din ceea ce s-a întâmplat și chiar dacă aș avea viitorul în față, el va fi mereu marcat de acțiunile trecute.
Iar gândul acesta mă liniștește. Știu de ce nu suntem împreună și sunt conștientă de faptul că unele lucruri se iartă, dar niciodată nu se uită. Oricât aș vrea, poate, să trec peste ceva ce s-a întâmplat cu ani în urmă, ai lăsat în sufletul meu o rană atât de adâncă. Nu o poți șterge, nu o poți umple.
Sunt eu persoana care trebuie să fiu? Așa voi rămâne pentru tot restul vieții? Nu voi mai adăuga, oare, nimic gândirii mele? Vor rămâne aceleași lucrurile care imi displac? Aștept, oare, în van, ca anii ce trec peste mine să mă facă mai înțeleaptă, mai răbdătoare, mai bună?

Advertisements

~ by Vero on November 19, 2013.

One Response to “edit/the one that got away II”

  1. alegerile pe care le facem in viata ne marcheaza, e adevarat, dar ne si intaresc . orice rana se cicatrizeaza in timp dar ramane cicatricea, e adevarat . e o cicatrice draguta ? sau e oribila ? de noi, doar de noi depinde cu ce ochi o privim !

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: