>enter title here<

Recent, am fost pusă într-o serie de situații ce îmi cereau reacții rapide și soluții de moment, chiar dacă în mod normal aș fi stat să analizez îndelung situația. Am acceptat să trec prin unele situații și sper că își vor pune amprenta într-un mod constructiv asupra mea.
Mă aflu, de puțin timp, în fața unei găuri imense ce îmi prezintă un viitor abstract. Pentru prima dată nu am nici cea mai mică idee cum să îmi planific nu doar viitorul-pe termen lung, dar nici măcar ziua de mâine.
Stau, câteodată, în fotoliul mare și negru din ”noua mea casă” și mă întreb ”de unde naiba știu că prin ceea ce fac am luat decizia corectă? de unde știu că fac bine ce fac? simplu fapt că-mi pun întrebările astea nu ar trebui să mă facă să-mi adun lucrurile și să mă car?”
Mă întreb dacă și alții se simt, câteodată, pierduți. Și știu că da. Dar continui, și mă întreb ”au ei 22 de ani când se simt așa?”
Este foarte greu să îți pierzi identitatea și să fii pus față în față cu nevoia de a te face cunoscut, de a descoperi. Într-un mediu nou, în care nimeni nu mă cunoaște, am de ales: rămân cine sunt sau mă folosesc de ocazia ce-mi este dată, și devin oricine aș fi vrut vreodată să fiu?
Sunt confuză: când știm cine vrem să fim? când începem să punem bazele viselor noastre? pentru că…eu credeam că încă de mici, prin alegerile pe care le facem, prin muzica pe care o ascultăm, oamenii de care ne înconjurăm și cărțile pe care le citim (alegerile astea, în principal). Am crezut, pentru o vreme, că ceea ce se întâmplă undeva prin adolescență și spre sfârșitul acesteia este ”rampa noastră de lansare” și că primii ani ai acestei perioade sunt cei mai importanți. Și, dacă până acum am dreptate în ceea ce spun, atunci nu pot să nu mă întreb: de ce naiba am renunțat la ce cunoșteam pentru a mă fi aruncat cu capul înainte în ceva nou, relativ diferit, în a face ceva ce-mi displace și a încerca lucruri pe care nu țineam musai să cunosc?
În urmă cu aproximativ doi ani aveam o ideea destul de clară dacă nu musai asupra viitorul, dar măcar asupra persoanei care eram în acel moment. În prezent, nu cred că m-am simțit vreodată mai pierdută.
Nu sunt genul care să renunțe, dar mă întreb foarte serios: să duc totul până la capăt va duce undeva?

Advertisements

~ by Vero on December 15, 2013.

One Response to “>enter title here<”

  1. niciodata nu-i prea tarziu pentru a te folosi de-o ocazie ce-ti este data ! intreaba-ti sufletul , el iti va da in mod sigur raspunsurile ce le cauti ! suntem oameni, iar a gresi e omeneste . trebuie doar sa inveti din ele si sa mergi mai departe ! luv u girl !

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: